Georgiana Manolache
Consultant de marketing în Galați.
Ai site, reclame, rețele, și totuși vânzarea merge tot mai rău. Încep cu un audit, ca să vezi ce te costă în tăcere.
De ce contează că sunt de aici
Piața de aici o știu din interior, ca antreprenor.
Mi-am pornit afacerea la 20 de ani, cu magazine proprii în Galați și online, și am condus-o 14 ani. Am învățat vânzarea pe banii mei, lecție cu lecție, până când 9 din 10 oameni din publicul ei țintă cunoșteau brandul.
Am văzut de aproape ce firme de aici au crescut și ce firme au dispărut, și de cele mai multe ori nu produsul a făcut diferența.
Restul l-am învățat conducând: vânzările unei companii duse la nivel de lider național, comunicarea unui proiect european, marketingul unei firme de IT. Partea care pentru un antreprenor rămâne invizibilă, eu o cunosc din interior.
Despre ce îi face pe oameni să aleagă am scris o carte: „Spune-le ce vor să audă”. E metoda după care lucrez.
Nu vând servicii la bucată. Construiesc sistemul care vinde, iar la Galați îl pot vedea funcționând cu ochii mei.
Ce înseamnă, concret, un consultant de marketing de lângă tine
Un consultant din alt oraș îți citește afacerea din rapoarte. Eu o pot vedea cu ochii mei.
Vin la tine, la magazin, la cabinet sau la sediu, și mă uit la afacere de unde o văd clienții tăi: de la vitrină și fișa Google până la site și la felul în care se răspunde la telefon.
Fraza pe care o aud cel mai des la prima întâlnire: „am dat banii și nu s-a întâmplat nimic”. De obicei s-a întâmplat ceva. Doar că nimeni nu a măsurat, așa că nu se vede nici ce a mers, nici ce a ars bugetul.
Față în față lucrez în Galați, Brăila, Buzău și Vrancea. Pentru restul țării lucrez online, cu aceleași etape și aceleași rapoarte. Distanța nu schimbă metoda.
Abia apoi ne așezăm pe cifre. Nu pe presupuneri, pe măsurători. Și pe ce verifici singur, înainte să vorbim.
Cu cine am lucrat
Comerț, servicii, auto, sănătate: afaceri diferite, aceeași metodă.




















Unele sunt din Galați, altele din restul țării. Cu unele lucrez și azi, lună de lună, cu altele am lucrat pe un proiect anume. Regula e aceeași pentru toate: lucrez cu o singură afacere pe domeniu în același timp, deci concurentul tău nu poate primi aceeași strategie de la mine. Într-un oraș în care toată lumea știe pe toată lumea, regula asta contează.
Vânzarea nu vine dintr-un singur lucru. Vine din patru, legate între ele.
O identitate clară și constantă.
Aceeași imagine și același ton peste tot, construite în jurul nevoii clientului, ca el să te recunoască și să aibă încredere că-i oferi ce vrea.
O fundație sănătoasă.
Un site construit tehnic corect, care se încarcă repede, se vede în Google și își convinge vizitatorii. Dar site-ul e doar prima piesă din sistem.
Efortul și bugetul puse unde e publicul tău.
Nu peste tot, ci acolo unde chiar cumpără.
Măsurarea rezultatelor.
Ca să crești ce merge și să oprești ce nu.
Cele patru, la un loc, fac un sistem sănătos. Și doar un sistem sănătos vinde din ce în ce mai bine, an după an.
Nu lucrez la comandă. Lucrez pe strategie.
01. Auditez tot.
Cine ești, cum lucrezi, ce vinzi, infrastructura afacerii, amprenta digitală, competiția, profilul clientului și ce a mers sau nu până acum.
02. Îți dau un raport clar.
Cu tot ce merge și tot ce trebuie reparat, plus toate acțiunile așezate în ordinea priorităților, ca să știi de unde pornim.
03. Repar fundația.
Rezolv problemele ascunse din site, din setări și din măsurare, care te costă bani în tăcere, înainte de a porni orice campanie plătită.
04. Ridic sistemul de vânzare.
Identitate, poziționare, campanii organice și plătite, cu mesaje construite pe cum aleg oamenii, nu pe presupuneri.
05. Măsor și optimizez mereu.
Cresc ce aduce bani, opresc ce nu aduce nimic, testez, ajustez. În marketing, cine se oprește din optimizare rămâne în urmă.
Hai să discutăm despre afacerea ta.
Scrie-mi pe WhatsApp sau pe email și spune-mi pe scurt unde ești. Ne uităm împreună la ce ai și îți spun clar ce te costă în tăcere și ce merită reparat întâi.
Prima discuție nu costă nimic. Dacă văd că nu te pot ajuta, îți spun și asta.
