Ce înseamnă un site construit corect și de ce al tău poate să nu aducă clienți

Cuprins 12 secțiuni · 7 sub-secțiuni▼

• Prima cauză: nu te găsește nimeni
• A doua cauză: te găsesc, intră și pleacă
• Obstacol nou: te citează asistenții AI?
• Cine construiește de fapt un site
• Ce se rupe când lipsește o verigă
• Al șaselea caz e al meu
• Monitorizarea: ce se măsoară continuu
• Mentenanța: ce se face, la ce interval, și ce riscuri dacă nu
• Ce verifici singur, gratis, în zece minute
• Ce ceri într-o ofertă, ca să nu cumperi o vitrină invizibilă
• Concluzia
• Întrebări frecvente
• De ce nu apare site-ul meu în Google?
• Cum verific singur dacă Google îmi știe paginile?
• Cât costă un site de prezentare?
• Cât de repede trebuie să se încarce site-ul meu?
• Site-ul meu trebuie să respecte legea accesibilității?
• Cum îmi dau seama dacă cel care mi-a făcut site-ul și-a făcut treaba?
• Despre autoare

Un site construit corect e un instrument care produce o reacție măsurabilă din partea vizitatorilor: cereri de ofertă, comenzi, telefoane etc. Ca să producă, trece mai multe teste deodată: să fie găsit de motoarele de căutare și de asistenții AI, apoi de oameni, să fie înțeles în primele secunde și de oameni dar și de algoritmi, să fie ușor de folosit până la capăt de ambele lumi. Poate arăta impecabil și să pice la oricare dintre ele, fără ca proprietarul să afle curând.

Ai plătit pentru el. A ieșit frumos. L-ai arătat prietenilor și toți ți-au spus că e superb. În prima săptămână l-ai deschis de zece ori pe zi, doar ca să te uiți la el.

Și pe urmă nimic. Nu sună nimeni. Rămâi printre puținii care îl vizitează.

Situația asta are aproape întotdeauna una dintre două cauze, iar amândouă sunt invizibile cu ochiul liber. De aceea nimeni nu ți le spune: nici tu, nici prietenii tăi, nici cel care ți-a făcut site-ul nu aveți cum să le vedeți uitându-vă doar la aspect.

Prima cauză: nu te găsește nimeni

Site-ul tău poate fi online și, în același timp, să nu existe pentru Google deci implicit pentru vizitatori. Sunt două lucruri diferite, iar al doilea nu vine de la sine.

Motorul face două operațiuni separate. Întâi îți citește paginile, ceea ce se numește crawling. Abia apoi decide dacă le păstrează în baza lui de date, ceea ce se numește indexare. A doua nu e garantată.

Scrie chiar în documentația lor, cuvânt cu cuvânt:

Indexing isn’t guaranteed; not every page that Google processes will be indexed.

Adică indexarea nu e garantată și nu orice pagină procesată de Google ajunge în index. Tot ei adaugă că nu garantează că îți vor citi, indexa sau afișa pagina, chiar dacă respecți toate recomandările lor.

În panoul lor pentru proprietari de site-uri există o stare cu nume propriu pentru situația asta, „Crawled, currently not indexed”, explicată de Google așa: pagina a fost citită, dar nu a fost indexată; poate fi indexată în viitor, poate nu.

Tradus: motorul a intrat la tine în casă, s-a uitat prin toate camerele și a plecat fără să te treacă în agendă.

Ce îl face să plece? De obicei lucruri banale, care se măsoară în câteva minute. Am verificat un magazin care creștea cu peste 30% pe an în locația fizică, deci mergea foarte bine, și care nu apărea la niciuna dintre cele patru căutări prin care un client l-ar fi găsit în online. Cauza, măsurată: titlul primei pagini avea doar 16 caractere și nu conținea niciun cuvânt cheie relevant iar descrierea pentru rezultatele căutării lipsea complet.

Ca să apari când cineva caută exact ce vinzi, titlul paginii trebuie să spună ce vinzi și unde ești. E chiar primul text pe care motorul îl citește.

Pe scurt, pagina lui de start nu spunea nicăieri ce vinde și în ce oraș, iar Google nu are de unde să ghicească. Omul care căuta produsul plus orașul primea alt magazin, deși magazinul ăsta avea produse mai bune.

Ce înveți din asta: deschide-ți prima pagină și citește ce scrie în fila browserului, sus. Dacă textul acela nu conține ce vinzi și eventual de unde, ai găsit o problemă în zece secunde, fără niciun instrument.

Alături de titluri, deciziile de indexare se leagă de sitemap, de arhitectura linkurilor interne, de conținutul subțire sau duplicat și de autoritatea împărțită între două domenii ale aceluiași brand. Toate se verifică în câteva minute. Niciuna nu se vede uitându-te doar la site.

A doua cauză: te găsesc, intră și pleacă

Să presupunem că ai trecut primul obstacol. Urmează al doilea, iar aici Google a publicat praguri măsurabile, numite Core Web Vitals, evaluate la percentila 75 a încărcărilor reale:

• 2,5 secunde pentru afișarea elementului principal al paginii
• 200 de milisecunde pentru reacția la o apăsare
• 0,1 pentru cât de mult îți sare conținutul sub deget în timp ce citești. Aici nu sunt secunde. E un scor, care crește cu cât se mișcă mai mult pagina sub tine. Sări peste 0,1 dacă ți s-a întâmplat vreodată să apeși pe un buton și să nimerești altul, fiindcă între timp s-a încărcat o poză deasupra lui

Peste pragurile astea, omul pleacă înainte să afle ce vinzi. Iar oamenii se pierd și din lucruri care nu apar în nicio măsurătoare: ierarhie vizuală confuză, formular care cere zece câmpuri când i-ar fi ajuns trei, text care descrie produsul din punct de vedere tehnic în loc să traducă un câștig pentru vizitator, buton care nu arată a buton, și tot așa.

Aproape toți intră de pe telefon. Site-ul pe care îl aprobi tu pe un ecran mare poate fi altceva pe un ecran de zece centimetri: butoane prea mici pentru un deget, text cât o furnică, o poză care acoperă tot și împinge conținutul sub linia de plutire. Google se uită la versiunea de telefon când decide cum stai, nu la cea de calculator. Deschide-ți site-ul pe telefonul tău și încearcă să faci comanda, până la capăt. Ce te enervează pe tine, pe un străin îl trimite înapoi la Google și apoi la un competitor pregătit.

Am văzut și cât costă asta. Într-un caz măsurat de mine recent, 13.079 lei duși pe reclame au adus 3,9 milioane de afișări și zero conversii numărate. Reclamele își făcuseră treaba, oamenii chiar veniseră. Ce lipsea era ce se întâmplă după clic: pagina pe care aterizau nu le spunea limpede ce câștigă și nu le cerea nimic clar.

Ce înveți din asta: banii de reclamă nu repară o pagină care nu convinge. Îi aduc mai scump, doar mai mulți oameni care să plece.

Un amănunt care încurcă multă lume: datele reale, de la utilizatorii tăi, se adună pe o fereastră mobilă de 28 de zile. Adică raportul de azi arată media ultimelor patru săptămâni, nu ziua de azi. Reparația de azi se vede acolo peste săptămâni, deci nu are sens să repari ceva și să verifici a doua zi.

Obstacol nou: te citează asistenții AI?

Până aici am vorbit despre Google. De vreo doi ani încoace, o parte dintre oameni nu mai caută. Întreabă. Iar asistentul răspunde citând pagini, ca un motor de căutare fără listă de rezultate. Dacă pagina ta nu e printre cele citate, pentru omul acela nu exiști, chiar dacă în Google stai bine.

Munca asta are un nume, de fapt două: AEO, optimizare pentru motoarele care răspund, și GEO, optimizare pentru cele care generează răspunsul. În spatele numelor stau trei lucruri concrete, pe care le știu puțini.

Roboții nu sunt același robot. OpenAI are mai mulți, cu treburi diferite, scrise în documentația lor: GPTBot adună text pentru antrenarea modelelor, iar OAI-SearchBot e cel care decide dacă apari ca sursă în răspunsurile din ChatGPT. Anthropic are aceeași separare, ClaudeBot pentru antrenare și Claude-SearchBot pentru răspunsuri. Consecința se ratează des: dacă blochezi robotul de antrenare, nu ai ieșit din ChatGPT. Dacă îl blochezi pe cel de căutare, ai ieșit.

Nu există buton prin care să te înscrii. La Google ai Search Console și poți cere indexarea unei adrese. La OpenAI, Anthropic sau Perplexity nu există nimic asemănător. Nu poți cere să fii inclus. Rămâne un singur drum: să fii legat și citat în locuri pe care ei le parcurg deja.

Poți fi blocat de propria găzduire, fără să afli. Pe punctul ăsta am și eu o poveste, tot cu site-ul de față. Furnizorul de securitate al găzduirii are un set de reguli care refuză din start șaisprezece identități de roboți AI. Serverul răspundea cu un cod de refuz înainte ca WordPress să se trezească, inclusiv la cererea pentru fișierul prin care un site spune cine are voie să intre. Googlebot trecea liniștit, roboții AI nu.

Nimic din asta nu se vede pe ecran și nicio unealtă publică nu ți-o spune. Am aflat citind jurnalul de acces al găzduirii, unde am confruntat fiecare adresă cu listele publicate de furnizori, ca să nu confund robotul adevărat cu cineva care se dă drept el. Am cerut o excepție. După paisprezece zile fără răspuns, am pus un strat de rețea în fața site-ului, care lasă roboții verificați să treacă. Dovada finală, adică o cerere a lor primită cu succes, se citește tot din jurnale, iar jurnalele au întârzierea lor.

Și mai e ceva, care nu se repară cu niciun firewall: doi dintre roboții pe care îi așteptam nu au venit niciodată, în nicio zi din jurnalele pe care le am. Una e să ai poarta închisă, alta e să nu vină nimeni la poartă. A doua se rezolvă prin legături și citări în locuri pe care ei le parcurg deja, și e mult mai greu decât o regulă de server.

Ce înveți din asta: dacă vrei să apari în răspunsurile asistenților, primul lucru de verificat nu e textul paginii. E dacă roboții lor au voie să intre, iar răspunsul stă în jurnalul găzduirii tale, nu pe ecran. Abia apoi te uiți la structura paginii și la setările tehnice din spate.

Cine construiește de fapt un site

Aici e miezul, și e partea pe care nimeni nu o pune în ofertă.

Un site nu e o vitrină. E un instrument, iar un instrument are piese. Fiecare piesă cere altă meserie. Pe traseul pe care îl parcurg eu la fiecare proiect, de la pagina albă până după lansare, intră cincisprezece meserii distincte:

1. Administrare de sistem și găzduire. Calculatorul pe care stă site-ul tău, undeva în lume. Cine se ocupă de el are grijă să răspundă repede, să nu cadă și să existe o copie din care se poate reface totul dacă se strică ceva.
2. Cercetare de piață. Cine e omul care cumpără, ce îl doare, de ce se teme și ce cuvinte folosește el când caută. Cuvintele lui, nu cele din broșura ta.
3. Strategie de brand. Ce promiți, cui, și de ce te-ar alege pe tine în locul vecinului care face același lucru.
4. Arhitectură de informație. Harta site-ului: ce pagini există, cum se leagă între ele și pe ce drum ajunge omul de la prima pagină până la butonul de comandă. Aici contează dacă vei fi sau nu indexat și vizibil.
5. Copywriting și content writing. Două feluri de scris, cu treburi diferite. Copywritingul e textul după care aștepți o acțiune: să te sune, să comande, să lase adresa. Content writingul e textul care explică și lămurește, cum e articolul pe care îl citești acum. Un site are nevoie de amândouă, în locuri diferite; diferența, pe larg, în ce este copywriting.
6. Design UI. Cum arată: culorile, mărimea literelor, spațiile dintre lucruri, felul în care un buton arată a buton. Partea care se vede.
7. Design UX. Cum se folosește: câți pași are drumul până la comandă, ce scrie în formular, ce se întâmplă când omul greșește ceva. Partea care se simte.
8. Dezvoltare front-end. Construcția a ceea ce vezi și atingi în browser, adică transformarea desenului într-o pagină care chiar funcționează.
9. Dezvoltare back-end și integrări. Ce se întâmplă în spate, unde nu vezi: panoul de administrare, plata care ajunge la bancă, comanda care pleacă la curier, factura care se emite, stocul care scade.
10. SEO tehnic, plus AEO și GEO. Tot ce face pagina vizibilă: titlul cu care apari în Google, descrierea de sub el, harta pe care i-o dai motorului, marcajul din spate care îi spune despre ce e vorba. Iar acum și partea care te face citabil de asistenții AI.
11. Analitică și măsurare. Numărătoarea: câți oameni au intrat, câți au trimis formularul, câți au cumpărat. Și, mai important, dacă acele cifre chiar măsoară ce crezi tu că măsoară.
12. Accesibilitate. Ca site-ul să poată fi folosit și de cineva care nu vede bine, nu poate folosi mausul sau ascultă pagina cu un program care i-o citește cu voce tare.
13. Performanță web. Cât de repede se încarcă pagina pe telefonul unui om obișnuit, cu internetul lui, nu pe calculatorul celui care a construit-o.
14. Testare. Cineva care verifică, după fiecare modificare, că nu s-a stricat altceva. Mai ales pe telefon, unde se uită cei mai mulți.
15. Protecția datelor, legalul și securitatea. Bannerul de cookie făcut cum trebuie, politicile care chiar spun adevărul, modulele ținute la zi și parolele care nu stau la vedere și conținutul care nu te bagă în amenzi sau riscuri legale.

Plus, deasupra tuturor, coordonarea. Cineva care ține ordinea fazelor și decide când o etapă e închisă pe bune, dincolo de declarația celui care a făcut-o. Fără ea se face design înainte de structură, se scrie textul după ce s-a construit, iar măsurarea se instalează după lansare, când primele săptămâni s-au pierdut deja.

Cincisprezece meserii nu înseamnă cincisprezece oameni. Într-o afacere mică, o persoană poartă mai multe pălării, așa lucrez și eu. Ce nu se poate face e să porți zero pălării la o piesă și să te aștepți la final la un instrument. Numărul de meserii nu trebuie să scadă cu bugetul. Pentru că dacă scad, atunci trebuie să înțelegi că ceea ce cumperi, nu este un instrument ci posibil o vitrină invizibilă.

Ce se rupe când lipsește o verigă

Șase cazuri din audituri reale, anonimizate. Pe două le-ai citit deja mai sus, magazinul invizibil și banii de reclamă fără conversii. Mai jos sunt încă trei, iar al șaselea e al meu și îl dau din casă. Ce le leagă e că fiecare a trecut testul „arată bine”. Niciunul nu s-a văzut cu ochiul liber. Dar au picat la măsurători.

Lipsea măsurarea. Un eveniment numit „înscriere” aduna 111 declanșări, dintre care 104 pe paginile de prezentare, la simplul clic pe buton. Înscrierile adevărate se numărau pe degetele de la o mână. Cu alte cuvinte, se număra apăsarea pe buton, nu omul care ajungea până la capăt. Dacă cifra aia ar fi fost pusă în raportul lunar ca indicator principal, ar fi arătat de zeci de ori mai mult decât realitatea, iar deciziile s-ar fi luat pe ea.

Ce înveți din asta: înainte să te bucuri de un număr, întreabă ce anume îl face să crească.

Lipsea măsurarea, în alt fel. Cât timp sunt păstrate datele, rămăsese pe valoarea din fabrică, așa că istoricul se ștergea singur după câteva luni. În ziua în care ai fi vrut să compari luna asta cu aceeași lună de anul trecut, deja ele nu mai existau.

Ce înveți din asta: dacă vrei să compari vreodată perioade, verifică azi setarea de păstrare a datelor. Peste un an e prea târziu, datele șterse nu se mai întorc.

Lipsea performanța. Un instrument gratuit dădea nota 69, deci pagina părea lentă. Măsurată pe un browser adevărat, se încărca în 2,7 secunde. Explicația: instrumentul descărca o variantă de opt ori mai grea decât cea servită oamenilor, deci nota lui era mai proastă decât realitatea.

Ce înveți din asta: o notă dintr-un instrument gratuit e un semnal că merită să te uiți, nu un verdict. Verdictul îl dau datele măsurate cum trebuie, pe oamenii care chiar intră pe site.

Al șaselea caz e al meu

Săptămâna trecută am pus pe propriul site modulul de plată al procesatorului. Îi dai cheia privată ca fișier, iar el o urcă în folderul public de încărcări, îi mută conținutul în baza de date și nu șterge fișierul niciodată. Mi-am cerut fișierul din exterior, ca un străin oarecare. A răspuns cu 200 și s-a descărcat.

Era cheia de test, nu cea cu bani în spate, fiindcă încă nu ajunsesem la partea de producție. Exact aceeași cale ar fi publicat însă și cheia reală, două zile mai târziu, dacă nu m-aș fi uitat.

Nu m-a prins nimeni și nu a păgubit pe nimeni. Am găsit-o fiindcă am obiceiul să verific unde ajunge un fișier pe care îl dau unui modul. Am șters cheia, am pus în folder o regulă care refuză extensiile de certificat și de cheie, iar apoi am făcut partea pe care o sare toată lumea: am verificat regula pe un fișier adevărat. Un fișier care nu există răspunde oricum „nu îl am”, deci nu dovedește nimic. Abia un fișier real, refuzat cu „nu ai voie”, arată că regula lucrează.

Pe scurt, un modul de plată mi-a lăsat parola de acces într-un folder public al site-ului, de unde o putea lua oricine o cerea. Nu se vedea nicăieri pe ecran.

Ce înveți din asta: când dai unui program o parolă, o cheie sau un certificat sub formă de fișier, întreabă unde ajunge fișierul acela. Și dacă pui o regulă care să îl apere, probeaz-o pe un fișier care există cu adevărat. Un fișier inventat răspunde „nu îl am” oricum, deci nu îți dovedește nimic.

Îl scriu aici din același motiv pentru care am scris tot articolul: piesele astea nu se văd cu ochiul liber nici la mine. Se văd doar dacă le măsori.

Monitorizarea: ce se măsoară continuu

Un site nu e un obiect terminat. E un sistem care trăiește într-un mediu care se schimbă fără să te întrebe: Google își schimbă regulile, modulele primesc actualizări, furnizorii schimbă interfețe, legea se modifică.

Monitorizarea înseamnă că afli despre schimbări înainte să te coste. Se urmăresc continuu șase lucruri: dacă site-ul răspunde, câte pagini știe Google, cei trei indicatori de viteză, erorile de server și paginile care nu mai există, expirarea certificatului și a domeniului, plus cifrele de business comparate cu luna trecută.

Oricare dintre ele poate să cadă fără ca nimeni să afle. Un site poate fi jos ore întregi dacă nimeni nu îl deschide în intervalul acela, iar un domeniu uitat se pierde definitiv.

Mentenanța: ce se face, la ce interval, și ce riscuri dacă nu

Aici cifrele sunt cele mai clare din tot articolul.

Patchstack, o companie specializată în securitatea WordPress, a raportat pentru anul 2024 un număr de 7.966 de vulnerabilități noi în ecosistemul WordPress. 96% dintre ele erau în module și 4% în teme, iar în nucleul platformei au fost șapte, niciuna suficient de gravă cât să pună în pericol site-urile la scară largă. În prima jumătate a lui 2025 ritmul a crescut, 6.700 de vulnerabilități noi în șase luni, iar în nucleu a fost găsită una singură.

Concluzia practică e incomodă și utilă: platforma în sine e destul de sigură. Ce te expune riscului sunt lucrurile adăugate peste ea și lăsate neactualizate.

Lucrurile se fac la intervale diferite: lunar, actualizările și verificarea că măsurarea încă măsoară; din trei în trei luni, viteza pe date reale, legăturile rupte și modulele pe care nu le mai folosește nimeni; o dată pe an, versiunile care au termen de expirare și partea legală.

Ce intră exact în fiecare interval, în ce ordine și de ce tocmai în ordinea aceea, am scris separat, în mentenanța unui site. Acolo pornesc de la un registru de 35 de incidente reale, iar ordinea care iese din el nu e cea pe care o vinde toată lumea.

Un singur lucru din partea anuală merită spus pe larg chiar aici, fiindcă se vehiculează mult mai mult decât scrie în lege: accesibilitatea.

Din 28 iunie 2025, prin European Accessibility Act, transpus în România prin Legea 232/2022, accesibilitatea digitală a devenit obligație legală pentru o listă limitată de servicii: comerțul electronic, serviciile bancare pentru consumatori, comunicațiile electronice, accesul la servicii mass-media audiovizuale și cărțile electronice.

Deci un site de prezentare care nu vinde online nu intră în listă. Iar microîntreprinderile care oferă servicii, adică sub 10 angajați și sub 2 milioane de euro cifră de afaceri sau total al bilanțului, sunt scutite expres, chiar dacă vând online. Dacă cineva îți spune că trebuie neapărat să plătești pentru conformare, întreabă-l în care dintre categoriile de mai sus te încadrezi.

Ce nu se schimbă odată cu legea: un site pe care nu îl poate folosi cineva care navighează cu tastatura pierde clienți indiferent dacă e obligat sau nu să îl repare.

Ce se întâmplă când mentenanța lipsește. Din primele 44 de site-uri verificate cu scanerul meu gratuit de securitate, altele decât al meu și ale clienților mei, scorul mediu a fost 53 din 100. Treizeci și două din 44 aveau de lucru, adică aproape trei din patru. Exact jumătate, 22, aveau cel puțin o problemă gravă. Niciunul nu a luat nota maximă.

Cifrele astea trebuie citite cu o rezervă, pe care o spun eu, nu o ascund: eșantionul e mic și e format din oameni care au ales singuri să își verifice site-ul, deci sunt deja mai atenți decât media. Ceea ce înseamnă că realitatea e probabil mai proastă decât cifrele, nu mai bună.

Ce înveți din asta: dacă nu ai făcut nimic special la site-ul tău în ultimul an, șansele sunt de partea problemelor, nu a ta. Nu fiindcă ai greșit ceva, ci fiindcă lucrurile se strică singure când nimeni nu se uită la ele.

Ce verifici singur, gratis, în zece minute

Nu îți trebuie nimeni pentru primele trei verificări.

Ești indexat? Scrie în Google site: lipit de adresa ta, fără spațiu: site:numelesiteului.ro. Îți arată aproximativ câte pagini ale tale știe motorul. Dacă numărul e zero sau mult mai mic decât numărul real de pagini, ai găsit deja o problemă. Să nu confunzi indexarea cu vizibilitatea. Poți fi indexat dar site-ul dacă nu e de încredere pentru Google, să fie penalizat și îngropat (adică să nu-l aducă niciodată în față).

Te găsește un client care nu îți știe numele? Caută produsul sau serviciul plus orașul, exact cum ar face el. Apari în prima pagină? Dacă nu, problema are cauze tehnice, iar ghinionul nu e printre ele.

Cât de rapid este? Bagă adresa în PageSpeed Insights și uită-te la cele trei valori de sus, cele din secțiunea cu date de la utilizatori reali.

Dincolo de astea, tot gratuite: Google Search Console pentru starea de indexare pagină cu pagină, axe DevTools sau WAVE pentru accesibilitate, HTTP Observatory de la Mozilla pentru configurația de securitate a serverului. Dacă ai magazin online, miza e mai mare și se vede cel mai bine pe un caz concret, un magazin care cădea.

Iar dacă vrei o imagine de ansamblu fără să înveți instrumentele, pe site aici, la mine sunt 4 verificări automate, fiecare pe altă zonă dintre cele de mai sus. Toate 4 pornesc gratuit și cel de securitate îți trimite pe e-mail scorul și numărul de probleme pe grade de gravitate precum și soluțiile pentru a le repara.

• Securitatea, adică ce se vede din afară despre serverul și modulele tale. Riscurile de aici nu se anunță. Afli de ele când te sună un client fiindcă a plătit o factură falsă, trimisă de pe o adresă care părea a ta.
• Cookie-urile și consimțământul. O singură reclamație e de ajuns: orice vizitator nemulțumit poate sesiza ANSPDCP, autoritatea care supraveghează datele personale, iar plafonul amenzii crește odată cu cifra ta de afaceri.
• Mențiunile legale și accesibilitatea. Sesizarea nu vine mereu de la un client. Te poate reclama și un concurent la ANPC pentru un rând lipsă din subsol, iar controlul, odată pornit, se uită la tot site-ul.
• Vizibilitatea și conversia, adică fix cele două cauze de la începutul articolului. Aici pierderea e tăcută: clientul care nu te găsește nu se plânge nimănui, cumpără de la concurență, iar tu nu afli niciodată că ai fi putut să-i vinzi tu.

Ce ceri într-o ofertă, ca să nu cumperi o vitrină invizibilă

Patru întrebări care schimbă discuția cu orice furnizor:

1. Cine se ocupă de fiecare dintre cele cincisprezece meserii? Dacă răspunsul e „noi facem tot”, cere lista de verificări pe fiecare etapă, dar și acces la conturile create în numele tău!
2. Ce înseamnă „gata”? Cere criteriile de recepție măsurate: viteză, accesibilitate, indexabilitate, măsurare instalată înainte de lansare.
3. Ce primesc la final? Accesurile, proprietatea asupra conturilor de date statistice (GA4) și de Search Console, fișierele sursă, documentația.
4. Ce se întâmplă după lansare? Ce cuprinde mentenanța, la ce interval, cine răspunde când site-ul cade sâmbătă seara.

Un furnizor bun răspunde la toate patru fără să se supere. Unul care se supără ți-a răspuns deja la ele.

Concluzia

Un site care arată bine și nu produce nimic e o cheltuială care crește în timp, nu o investiție. Diferența dintre cele două stă în piesele pe care nu le vede nimeni: arhitectura care îl face vizibil, experiența care îl face ușor de folosit, măsurarea care îți spune dacă merge, și întreținerea care îl ține în viață.

Vestea bună e că nimic din toate astea nu e magie. Se măsoară, se repară, se întreține. Iar primele trei verificări le poți face parțial singur, în zece minute, chiar acum.

Dacă vrei să vezi unde stai înainte să iei orice decizie, începe cu ele. Iar dacă vrei imaginea completă fără să înveți instrumentele, pornește verificarea gratuită de securitate și, cât primești rezultatul pe e-mail, treci și prin celelalte trei de mai sus. Durează câteva minute și nu te costă nimic. Dar vezi starea reală a site-ului tău.

Iar dacă cifrele te sperie, înseamnă doar că ai aflat mai devreme decât majoritatea. De acolo încolo, putem să lucrăm împreună sau îți iei singur piesele la rând.

Întrebări frecvente

De ce nu apare site-ul meu în Google?

Cel mai des, fiindcă Google ți-a citit paginile și a ales să nu le păstreze în index. Sunt două operațiuni diferite, iar a doua nu e garantată, scrie chiar în documentația lor. Cauzele obișnuite se măsoară în câteva minute: titluri care nu spun ce vinzi și unde ești, descriere lipsă, sitemap incomplet, conținut subțire sau dublat.

Cum verific singur dacă Google îmi știe paginile?

În câteva secunde, cu operatorul site: scris lipit de adresa ta în căutare. Numărul de rezultate îți spune, aproximativ, câte pagini ale tale a păstrat motorul. Compară-l cu câte pagini are site-ul în realitate: dacă distanța e mare, ai deja un fir de tras. Pentru situația exactă, pagină cu pagină, ai nevoie de Google Search Console, care e gratuit și se instalează o singură dată.

Cât costă un site de prezentare?

Depinde de câte dintre cele cincisprezece meserii le face cineva și câte se sar. Un preț mic rareori înseamnă funcții mai puține. De obicei înseamnă etape lipsă: cercetarea, textul, măsurarea, verificarea de dinainte de lansare. Întrebarea care te ajută la telefon e ce intră în preț, pe nume de etapă, și ce primești la final.

Cât de repede trebuie să se încarce site-ul meu?

Google a publicat trei praguri, măsurate pe utilizatorii tăi reali: 2,5 secunde pentru afișarea elementului principal, 200 de milisecunde pentru reacția la o apăsare și un scor de cel mult 0,1 pentru cât îți sare conținutul sub deget. Ultimul nu se măsoară în secunde. E un scor, care crește cu cât se mișcă mai mult pagina sub tine. Datele se adună pe o fereastră de 28 de zile, deci reparația de azi se vede în raport peste săptămâni.

Site-ul meu trebuie să respecte legea accesibilității?

Depinde ce vinzi. Din 28 iunie 2025, Legea 232/2022 face accesibilitatea digitală obligatorie pentru o listă limitată de servicii: comerț electronic, servicii bancare pentru consumatori, comunicații electronice, acces la servicii mass-media audiovizuale și cărți electronice. Un site de prezentare care nu vinde online nu intră în listă. Microîntreprinderile care oferă servicii sunt scutite expres, chiar dacă vând online.

Cum îmi dau seama dacă cel care mi-a făcut site-ul și-a făcut treaba?

Judeci după 4 răspunsuri, nu după cum arată site-ul. Cere lista meseriilor care au intrat în proiect, pe nume. Întreabă ce criterii măsurate au stabilit că e „gata”. Verifică dacă ai primit tot ce ți se cuvine: accesurile, conturile de GA4 și de Search Console pe numele tău, fișierele sursă. Și lămurește ce se întâmplă după lansare, cine repară și în cât timp. Reacția la aceste întrebări îți spune la fel de mult ca răspunsurile.

Despre autoare